Frișca e la București!** Oltchim va juca returul cu Viborg la Polivalentă, cu trofeul pe masă

Redactor:
Marius Hutu
Frișca e la București!** Oltchim va juca returul cu Viborg la Polivalentă, cu trofeul pe masă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Oltchim și Viborg au evitat ieri un prim duel înaintea
marei finale de Champions League. La tragerea la sorți de la Viena
au fost prezenți doar oficialii vâlceni, la finele căreia au și
savurat rezultatul: manșa retur, la București.

Președintele Ioan Gavrilescu și Werner Olah, membru în Biroul
Executiv al clubului, au fost singurii reprezentanți ai cluburilor
care au semnat condica, înainte de a pătrunde în sala ce avea să
stabilească ordinea meciurilor din finală. „Am fost doar noi și
șase reprezentanți de la EHF, deși s-a tras la sorți și ordinea
partidelor din celelalte trei finale europene. Nici nu a mai fost
nevoie de traducere, toată ceremonia a fost în limba germană”, ne-a
povestit Ioan Gavrilescu.

Secretarul general al EHF, Michael Wiederer, a desfăcut bilele,
ordinea fiind Viborg, iar apoi Oltchim, adică meciul tur la Aalborg
(8 mai), iar returul la București (15/16 mai). „Am avut un vis cu o
seară înainte. Mă vedeam trăgând din căciulă bilele, al doilea meci
fiind la București. De obicei, când visez mi se întâmplă invers,
dar acum a ieșit așa cum ne-am dorit”, ne-a declarat Ioan
Gavrilescu.

„Avantaj,
dacă scăpăm bine după tur!”

Șeful echipei vâlcene avertizează însă că returul la București nu
înseamnă, cel puțin în primă fază, un mare avantaj: „Depindem de
prima manșă. Este un avantaj pentru noi returul la București dacă
vom câștiga facem egal sau pierdem la maximum două-trei goluri.
Viborg nu e Gyor, ci este o formație mai așezată, completă. Șansele
sunt de 50%-50%, cu toate că aș mai pune ceva în plus la Vâlcea.
Suntem singura echipă din Champions League care poate alinia două
garnituri de aceeași valoare.”.

Cu Viborg
nu se știe niciodată

Formația Cristinei Vărzaru va juca pentru al doilea an consecutiv
finala Ligii Campionilor cu manșa tur în Danemarca și returul în
deplasare. În sezonul trecut, Viborg a pierdut acasă în fața
Györului, cu 26-24, dar a cucerit trofeul în Ungaria, după ce s-a
impus cu 26-23. „Nu suntem prea exaltați că meciul retur e acasă.
Și Györ a jucat în Ungaria returul și a pierdut. Un mare avantaj
este pentru public, pentru români. Pot să vadă trofeul Champions
League la București, numai aici va fi adus”, a spus
Gavrilescu.

300 de
euro costă excursia

Suporterii Oltchimului au posibilitatea să își vadă pe viu echipa
favorită în manșa tur a finalei Ligii Campionilor, care va avea loc
pe 8 mai în Danemarca. Contra sumei de 300 de euro (patru nopți de
cazare cu mic dejun la hoteluri centrale din Praga, Kiel, Hamburg
și Nurnberg), fanii din Vâlcea pot face galerie din tribune în
meciul cu Viborg.

„Charter”
cu suporteri: Tren închiriat de oltchim

La meciul retur, programat la București, fie pe 15, fie pe 16 mai,
fanii Oltchimului vor putea face deplasarea cu o garnitură de tren
ce va pleca din Vâlcea. Aceasta va transporta aproximativ 1.500 de
fani. „Ne-am gândit la deplasare și era mai greu să găsim atâtea
autocare pentru a transporta toți fanii. Astfel că ne-am decis să
închiriem o garnitură de tren”, ne-a spus un oficial vâlcean.

Suporter
de prim rang: Vine Traian Băsescu

Președintele României va fi prezent la meciul retur dintre Oltchim
și Viborg, care este programat pe 15/16 mai, la București.
Consilierul prezidențial al României pe probleme de sport, Mariana
Bitang, a anunțat ieri că Traian Băsescu va fi prezent la meci,
doar o problemă neprevăzută putându-i schimba programul.

„Bombardiera” de la
Viborg | Vărzaru, în top

Extrema dreaptă a lui Viborg și a echipei naționale a României,
Cristina Vărzaru (30 de ani), se situeză înaintea dublei manșe cu
Oltchim, pe poziția secundă în topul golgheterelor Ligii
Campionilor, cu 89 de goluri, cu nouă mai puțin decât Alexandra Do
Nascimento (98) de la Hypo Viena.

„Important este să scoatem un rezultat pozitiv în
Danemarca. Va fi foarte dificil, dar nu
imposibil”

Petre Berbecaru, vice-președinte Oltchim

„Nu știu dacă la acest nivel contează unde se joacă
returul, dar să joci acasă, cu trofeul pe masă e
altceva”

Radu Voina, antrenor

50 de mii de
euro
a plătit Oltchim pentru a
cumpăra drepturile de publicitate pentru finala de la EHF. Vâlcenii
speră să obțină din publicitate de câteva ori mai mult suma
plătită;

4 finale
de Liga Campionilor a disputat până acum Viborg, câștigând
două dintre ele (2006 și 2009)

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars ca o torță
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars…
Acceptă sau pleacă! Genoa lui Dan Șucu nu stă la discuții cu Mario Balotelli
Acceptă sau pleacă! Genoa lui Dan Șucu nu stă la discuții cu Mario Balotelli
Radu Ille și soția lui divorțează după două decenii de căsnicie! Cei doi au depus deja actele
Radu Ille și soția lui divorțează după două decenii de căsnicie! Cei doi au depus deja actele
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
Surpriza finalului de an! Curtat de mai multe cluburi importante din Superliga, fotbalistul a ales şi va semna cu noua echipă
Surpriza finalului de an! Curtat de mai multe cluburi importante din Superliga, fotbalistul a ales şi va semna cu noua…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bulă intră într-o bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
BANCUL ZILEI. Bulă intră într-o bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
OUG
OUG "trenuleţ": singurele pensii care ar mai putea creşte în 2025. Guvernul anunţă şi primele restructurări
Cât trebuie să mergi zilnic ca să adaugi ORE în plus la viața ta?
Cât trebuie să mergi zilnic ca să adaugi ORE în plus la viața ta?
Cristi Borcea şi-a schimbat radical viaţa. Dezvăluirile milionarului care are 9 copii cu 4 femei: Am un ritual zilnic!
Cristi Borcea şi-a schimbat radical viaţa. Dezvăluirile milionarului care are 9 copii cu 4 femei: Am un ritual zilnic!
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Victorie pentru Călin Georgescu. I-a spulberat pe toți. A fost lovitură de stat
Victorie pentru Călin Georgescu. I-a spulberat pe toți. A fost lovitură de stat
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Ruben Amorim: „Luăm lucrurile pas cu pas”, în încercarea de a redresa Manchester United
Ruben Amorim: „Luăm lucrurile pas cu pas”, în încercarea de a redresa Manchester United
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×